Blogul Teofil Vlad

O CALATORIE INTRE SUPRAVIETUIRE SI LIMITE IN CONDITII EXTREME

O buna judecata este rezultatul unei bogate experiente. O bogata experienta este rezultatul unei proaste judecati.” Proverb englez.

Ce este extremul? Ce este siguranta? Niste notiuni greu de definit atunci cand faci alpinism cu dedicatie. Dar nu atat de greu incat sa te faca sa renunti. Uneori am simtit ca evoluez in conditii extreme intr-o noapte inghetata cu -40°C in Tien Shan, cand am iesit dintr-un cort montat la 6000 metri altitudine, care mai indulcea cu 10 grade temperatura de afara, pentru a urca pe varful Khan Tengri care se vedea la capatul unei creste abrupte. Alteori am simtit ca limita este aproape, adica tocmai am depasit-o cand am inceput coborarea de la cei 8126 de metri ai varfului Nanga Parbat, la lumina lunii. Alteori am simtit extremul incercand sa ma orientez in viscol pe crestele din Fagaras sau intr-o zi torida cand soarele ducea temperatura aerului la peste 35°C in peretii din Bucegi.

Cateva avantaje ale pregatirii formale

Daca in articolul precedent vorbeam despre importanta gandirii critice si a filtrului personal asupra informatiilor primite, m-am gandit ca nu ar fi rau sa ajungem si la baze. Oamenii sunt diferiti, unii prind din zbor cum se fac anumite lucruri, unii au acel ceva pentru activitatea respectiva, dar altii, majoritatea, au nevoie de explicatii, de initiere si de perfectionare a deprinderilor. Lucrurile stau la fel si in alpinism. Am avut ocazia sa vad cum Adriana Bolboasa, care nu mai luase contact cu cataratul, aflata din intamplare la un open de escalada, a imprumutat niste espadrile si un ham si a parcurs cap de coarda mai multe trasee de dificultate medie. Mi s-a parut admirabil si extraordinar. Asta inseamna talent si potential, pe care ulterior, cei care si-l descopera, aleg daca si-l valorifica sau nu. Sper ca Adriana sa se mai catere si in viitor. Dar a fost singura data cand am vazut asa ceva. De cele mai multe ori, am vazut calea normala de evolutie, adica cea bazata pe munca multa. Cea mai mare satisfactie din activitatea mea de instructor de alpinism a fost cand, dupa mai multe module de initiere si perfectionare, Mihai Cuibus si Mircea Elenin, care, anterior, nu avusesera niciun fel de experienta de iarna pe munte, au reusit sa isi implineasca un vis, sa urce la cei peste 4800 de metri ai varfului Mt. Blanc.

Echilibru

Traim o perioada in care normele de siguranta se predau sistematic si metodic in orice domeniu si alpinismul nu face exceptie. Majoritatea oamenilor invata primele notiuni la sali de escalada de la un antrenor, pe munte multi fac primii pasi pe poteca sau in perete asistati de ghizi sau instructori. Exista carti si filme de tipul « cum sa… ». Toate acestea sunt benefice si normale pentru o societate care evolueaza spre intelepciunea de a nu reinventa roata de fiecare data cand cineva vrea sa se plimbe pe bicicleta. In trecut oamenii invatau in general singuri sau de la un prieten cum sa se lege in coarda, experimentau, se gandeau si analizau situatiile. In general dura mai mult sa ajungi la un anumit nivel fata de perioada actuala. Accidentele erau mai dese. Se invata pe calea cea grea. Exista insa acolo in acel trecut, sa ii zicem mai brutal si bazat mai mult pe selectie naturala, un element util care risca sa se piarda si fara de care, odata ajuns intr-o situatie neprevazuta, in care esti lipsit de accesoriile obisnuite si in care este imposibil sa aplici metodele invatate din carte, sa fie foarte complicat sa iesi.

Continuitate

Multi se intreaba cum sa se mentina in forma atunci cand au o pasiune care presupune efort fizic, asa cum este alpinismul. Am avut ocazia sa cunosc de curand doi oameni care mi-au dat de gandit legat de ce inseamna sa fii in forma. Nelu Sacarea si Costel Cojanu au 60 si respectiv 51 de ani si au fost alpinisti profesionisti, adica in adevaratul sens al cuvantului – asa cum astazi sunt putini sportivi in tara noastra, exceptand sfera fotbalului. Perioada asta s-a terminat acum aproximativ douazeci de ani. Ma astepam sa vad niste oameni in forma excelenta pentru varsta lor. Ei bine, lucrurile stau un pic diferit. 

Siguranta, viteza si greutatea

Chiar daca e bine sa ai grija unde pui fiecare pas si e adevarat ca graba strica treaba, unii parcurg niste rute in zile ,altii in ore si altii ‘’zboara ‘’ prin aceleasi locuri in niste timpi incredibili de ordinul zecilor de minute. Explicatiile sunt multe, printre ele fiind o dotare genetica deosebita, antrenamentul superior si nu in ultimul rand greutatea rucsacului. Avand in vedere ca primele doua sunt mai greu de controlat, respectiv de obtinut, despre al treilea aspect se pot face mai multe lucruri.

Orientare

Cei 1400 de metri diferenta de nivel care separa fosta statie meteorologica si varful Kazbek din Caucazul Georgian nu sunt un teren dificil tehnic, in schimb, pe vreme nefavorabila, ofera probleme serioase de orientare. Plecand spre varf pe intuneric si la lumina stelelor eram destul de optimist cu privire la starea vremii. Dar dupa vreo trei ore de lumina, sperantele mele au inceput sa se destrame cate putin cu fiecare dintre cele trei grupuri ghidate care plecasera inaintea noastra si care se intorceau din cauza dificultatilor de orientare cauzate de vantul si ceata care acoperea pantele superioare ale muntelui. Intr-adevar, perspectivele de a te rataci pe pantele largi fara prea multe repere era mare.

Suntem mai multi, suntem mai in siguranta?

Pe vremuri ti se spunea foarte clar sa nu mergi singur pe munte, pentru ca in caz ca se intampla vreun accident, cineva sa poata avea grija de accidentat, cineva sa dea alarma si asa mai departe. Foarte adevarat. Cumva insa, multa lume a ramas cu ideea ca esti cu atat mai in siguranta cu cat mai multa lume este pe munte. Ei bine, nu este asa, chiar dimpotriva. O stiam, auzisem povesti despre situatii similare, dar acum tocmai am trait-o.

Varful de forma

Varful de forma reprezinta apogeul unui ciclu de antrenament, perioada de maximum doua saptamani cand ai vrea sa fii pe varful pe care l-ai visat sau sa termini ultima lungime din peretele care te-a fascinat de ani de zile.

In general, un sportiv poate fi in varf de forma cel mult o data la fiecare sase luni, sau sa zicem o data pe sezon. Cand e vorba de alpinism, este mai greu de planificat, tinand cont ca variabilele ca sanatatea, norocul, vremea si conditiile de pe munte influenteaza foarte mult o ascensiune. De asemenea, majoritatea alpinistilor amatori nu pot sa se dedice complet antrenamentului, din motive profesionale, de familie etc. Asa ca, cu greu se poate corela varful de forma cu perioada optima de ascensiune. Dar se poate maximiza efectul periodizarii calculand inceperea ciclului de antrenament, plecand inapoi de la data cea mai probabila a ascensiunii. Daca de exemplu planifici sa efectuezi o ascensiune sau mai multe in Dolomiti la jumatatea lui iulie sau in jurul acestei perioade, poti incepe ciclul de antrenament la jumatatea lui februarie, avand la dispozitie timp pentru construirea unei forme fizice de baza, cresterea formei fizice specifice, odihna si refacere.

Care e antrenamentul cu cel mai bun randament?

Alpinismul este un sport care solicita corpul la modul general si de aici tendinta de antrenament general in vederea atingerii unui obiectiv alpin. Am intalnit si experimentat diverse forme de antrenament care aveau ca scop final obtinerea unei capacitati mai mari de efort pe munte. Asta se concretiza in efort aerob de genul mersului pe bicicleta, inotului sau schiului de tura. Rezultatele se simteau. Dar care este, totusi, antrenamentul care poate sa iti ofere cel mai bun rezultat intr-un interval de timp scurt?

Tragand cu coada ochiului la alte sporturi, este usor de constatat ca cei mai buni canotori se antreneaza vaslind, cei mai buni inotatori inoata la antrenamente, cei mai buni schiori schiaza si cei mai buni alergatori alearga. Printr-o generalizare simpla, ar trebui sa vedem ca cei mai buni alpinisti se catara si merg pe munte ca antrenament pentru ascensiunile pe care si le propun.

Meteo

In ultimii zece ani prognozele meteo au devenit esentiale pentru ascensiunile montane. Fie ca vorbim de un weekend in Bucegi sau de atingerea unui varf mare din Himalaya. Ne stabilim obiectivele si le modificam in ultimul moment in functie de cum se schimba prognozele meteorologice. Facem planuri grandioase in ferestre marginale de vreme buna si se intampla des sa reusim sa le ducem la capat. Echipamentul se adapteaza si el la vreme, nu mai caram tot ce am cara atunci cand am pleca in necunoscut, hainele de ploaie pot ramane in masina, pufoaica la fel, daca asa zice la meteo. Suntem intr-o epoca in care “light is right” si prognoza este vitala pentru a trai acest concept. Urcam pe vreme proasta pentru a prinde vremea buna in ziua de varf. Si sunt unul dintre cei mai recunoscatori pentru aceasta situatie. A devenit una cotidiana si nici nu mai concepem altfel. Dar nu a fost mereu asa.

Pagini

Subscribe to RSS - Blogul Teofil Vlad